Interviu Cosmin Buga

Mă numesc Cosmin Buga şi sunt un coordonator de proiecte optimist, sociabil, comunicativ şi ambiţios. Am principii, norme şi valori morale după care îmi ghidez conduită şi comportamentul. De 31 de ani. Pentru mine nu există probleme, există doar soluţii.
Am absolvit facultatea de Psihologie - Pedagogie, cu Masterat în “ Consiliere psihologică şi educaţională”, absolvent al facultăţii de Asistenţă Socială cu Masterat în Asistenţă şi Dezvoltare
Comunitară şi anul III la Drept. Vreau să fac ceva concret pentru persoanele cu dizabilităţi, să mă implic în mod direct pentru a schimbă sistemul şi mentalitatea societăţii. Astfel, din 2011
am fost angajat în cadrul Asociaţiei pentru Promovarea Responsabilităţii Sociale a Companiilor .
Iniţial am fost angajat că arhivator, post care nu necesită studii superioare ulterior am fost apreciat, încurajat şi susţinut de actualii mei colegi şi în prezent sunt angajat pe un post care necesită studii superioare. Activez pe poziţia de coordonator de proiecte în cadrul Asociaţiei pentru Promovare Responsabilităţii Sociale în Companii, unde fac ceea ce mi-am dorit: mă pot implică în mod direct în problematica persoanelor cu dizabilităţi şi asta mă împlineşte din punct de vedere profesional.
În anul 2012, cu sprijinul colectivului din care fac parte am pus bazele pentru înfiinţarea clubului sportiv paralimpic, implicit înfiinţarea echipei de baschet în fotoliu rulant de care sunt foarte mândru, bineînţeles.

Deşi cariera este foarte importantă, timpul liber şi hobby-urile sunt la loc de cinste pe lista mea, de asemenea!
Am fost foarte onorat să ştiu că pot face parte din trupa braşoveană Just Dance şi că pot reprezenta România, motivaţia mea a crescut foarte mult gândindu-mă că pot să demonstrez lumii că suntem egali prin simplul fapt că suntem oameni şi că tot ce poate face un om normal putem face şi noi, cu multă muncă şi cu
un efort mai mare.
Sunt de principiul că dacă vrei, poţi... iar pentru mine nu există nu pot.
Am participat la o mulţime de proiecte interne – voluntariat – care s-au ivit pe parcursul facultăţii dar niciodată la un proiect internaţional de o asemenea anvergură. Îmi place muzică, îmi place să dansez,
îmi place să fiu în centrul atenţiei… iar momentele de pe scenă din Franţa (2010 - 2011) au fost unice pentru mine. Am trăit cele mai frumoase emoţii, este ceva de nedescris în cuvinte să fii aplaudat la scenă deschisă de peste 5000 de spectatori, cuvintele sunt limitate pentru a descrie acel sentiment.
În acele momente uiţi de toate greutăţile şi de tot efortul depus la repetiţii şi realizezi că nu dansezi doar pentru ţine şi dansezi pentru o ţară întreagă iar motivaţia creşte şi mai mult când realizezi acest lucru. Cel mai motivant şi emoţionant a fost pentru mine când în acea mulţime de aplauze zăreşti cu mare emoţie şi mândrie drapelul care te reprezintă că
naţiune, care te face să fii mândru că poţi dansa pentru o ţară întreagă, am fost foarte mândru că sunt român.
Toate aceste lucruri frumoase se pot întâmplă chiar dacă la 2 ani de la naştere am fost diagnosticat cu tetrapareză.
Un diagnostic cumplit, pe care pentru mulţi din “semenii mei” este o adevărată povara la modul propriu, însă pe care eu l-am depăşit având o comunitate alături de care lucrez şi care mă susţine. Lumea te priveşte că pe un “rebut” social, deşi asta este cam mult spus. Eu mi-am scos din vocabular cuvântul probleme... pentru mine nu există probleme decât soluţii – sunt lucruri care mă motivează intrinsec.
Acesta oportunitate, m-a ajutat să-mi schimb percepţia despre viaţă, acum mă simt mult mai bine, mă simt că sunt şi eu o mică parte (rotiţă) care pune în mişcare un întreg angrenaj. Acum am mai multă încredere în mine, mi-am demonstrat că se poate dacă ai o motivaţie intrinsecă puternică. Cu ambiţie totul este posibil.